Izolarea este desprindere, individualizare, separare, singularizare, singurătate, închidere, asediere, descompunere, fracționare, scindare, îngrădire, claustrare, temniță, recluziune, înstrăinare, carantină. Corpul în izolare este un corp liminal, a cărui memorie devine incertă, un corp dinamic, dialectic și în perpetuă transformare. Spațiul devine corp, corpul devine timp și vibrație.
Izolare într-o serie de stări liminale propune un demers performativ, vizual și arhitectural, care conectează fragmente din istoria complexă a Malmaison cu situația corpului din prezent. Aflat într-o criză de redefinire a raportului său cu societatea, moștenirea istorică și pronosticurile incerte despre viitor, corpul performativ propus de artiști este ritualic și tranzitoriu, într-o oscilație instabilă între ceea ce a fost și ceea ce ar putea să fie.
Pornind de la imagini, interviuri, cronici, mărturii ale corpurilor care au trecut prin Malmaison, instalația performativă explorează fenomenul reconstrucției corporale, al reasamblării într-o nouă identitate. Câteodată afectivă, câteodată cinică și ironică, de multe ori pragmatică și directă, instalația este un potențial organism (dis)funcțional. Lucrarea colectivă sustrage materialul kinestezic al experienței corpului în izolare și îl recalibrează într-un spațiu care-și pierde intenționat caracterul ceremonial, devenind o resursă accesibilă. Memoria spațiului, transpusă în score-uri pulsatile, se reînnoiește constant prin asumarea unor identități străine, care se contopesc cu schimbul de informație dintre performeri și public.
În Izolare într-o serie de stări liminale mai multe temporalități se suprapun, stări corporale familiare sunt recontextualizate istoric, lăsând loc unor fantezii despre viitor.
