Tangaj Collective caută project manager cu responsabilități de coordonare a proiectelor în derulare, precum și realizarea de noi proiecte, atragerea de finanțări și parteneriate naționale și internaționale. Managerul de proiect va lucra în colaborare cu Simona Deaconescu (directorul artistic al companiei) în 2022, cu posibilitatea de prelungire a colaborării pentru anii viitori.
De unde: de acasă sau de la biroul Tangaj Collective
De când: începând cu 15 februarie 2022
Deadline aplicații: 23/01/2022
Interviuri: 25-27/01/2022
Fondată în 2014, organizația Tangaj Collective dezvoltă proiectele artistice ale coregrafei Simona Deaconescu (producții, turnee naționale și internaționale), precum și festivalul Bucharest International Dance Film Festival. În 2022, dezvoltăm o nouă coproducție Germania-Franța-Madagascar, care va avea premiera la începutul lui aprilie 2022 în Berlin și va fi prezentată ulterior în București și în turneu în Africa. De asemenea, prezentăm în turneu producții din repertoriul Tangaj Collective.
Căutăm un manager de proiect care să coordoneze proiectele în derulare, precum și să contribuie activ la dezvoltarea altor proiecte planificate în viitor. Ne așteptăm ca managerul de proiect să aibă inițiativă și să înțeleagă dinamica sectorului cultural independent din România. Din această perspectivă, ne dorim să găsim și să investim într-un potențial partener și coleg, mai mult decât un angajat.